Istoricul localităţii Vlădesti
Urme ale activităţii umane pe actualul teritoriu al comunei Vlădeşti datează de circa patru milenii. Acestea au fost scoase la lumină în urma săpăturilor arheologice realizate în anul 1958 în punctul «Anexă» iniţiate si coordonate de renumitul istoric Dumitru Berciu. Descoperirile făcute sunt considerate de acesta ca fiind «senzaţionale» deoarece reprezintă extensia nordică a epocii bronzului tracic numită cultura Verbicioara. Arsura de vatră a ceramicii descoperite are culoarea neagră-cenuşie, cu nuanţe brune, dovadă că realizatorii ei aveau aşezări stabile, de durată.
Documente privind atestarea aşezărilor din comuna Vlădeşti apar abia în secolul al XVI-lea. Format, în general prin roire, satul românesc îşi trage numele de la slavonescu "Selo", care înseamnă "silişte".
Potrivit lui Nicolae Iorga, «satele romaneşti, ca grupări populare organice, au apărut încă foarte devreme şi poartă denumirea strămoşului, la care se adaugă finala eşti». Astfel, numele a două din satele comunei vin de Ia două personaje ce poartă numele de orgine slavă: Iaroslav şi Vlad.
La 19 iulie 1527 Radu de la Afumaţi îşi pune sigiliu pe un document prin care întăreşte « Jupanului Radu Goran din Olăneşti să-i fie în Iaroslăveşti jumătate pentru că îi este veche şi dreaptă dedină ocină ».
In diferite documente emise între anii 1636-1639 Iani, boier de origine greacă, se împămînteneşte in satul Iaroslăveşti căriua îi zice şi Dosu. « Dos » înseamnă şi astăzi: loc dosnic, aflat in partea de miază- noapte a dealului, zonă mai puţin însorită.
In anul 1696 episcopul Râmnicului îşi cumpără moşie «la Dos», ce se cheamă si Iaroslăveşti.
In anul 1824, între posesiunile Episcopiei în această zonă este menţionată şi "o moară pe apa Râmnicului în Iaroslăveşti ce i se zice şi Dosul cu Morile" denumire menţinută până in anul 1968 când este denumit Priporul.
Prima atestare documentara a satului Vlădeşti datează din 15 mai 1535 când Vlad Voevod întăreşte pentru boerii Vlad şi fratele său « să le fie în Vlădeşti jumătate de ocină (moşie) pentru că le este veche şi dreaptă ocină şi dedină. La ei prădalica să nu fie şi de nimeni neatins ». Fundătura, Pleaşa si Trundin, sate izolate, la 1866 sunt consemnate ca mahalale, iar în anul 1893 sunt prezentate drept cătune, locuri retrase. Fundătura (loc înfundat între păduri) a oferit, în vremuri grele, adăpost celor retraşi din vale.
Pleaşa - satul aflat lângă un deal înalt, lipsit de vegetaţie (pleşuv, gol).
Trundin, şi-ar trage numele de la «trănd» - pitră, din care, odinioară se obţinea varul.